Far Cry Primal Preview exclusiv: aventuri în Epoca de Piatră

Far Cry Primal Preview exclusiv: aventuri în Epoca de Piatră
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nici nu am intrat bine în 2016 și Ubisoft se pregătește de lansarea a două titluri extrem de importante: Far Cry Primal și Tom Clancy’s The Division. În timp ce The Division se adresează publicului dornic de experiențe sociale, fiind gândit pentru a fi experimentat online, alături de prieteni, Far Cry Primal abordează o rețetă neașteptat de conservatoare, mai ales pentru vremurile actuale: cea mai nou creație a studioului Ubisoft Montreal a fost concepută exclusiv pentru modul single player, povestea primând în fața celorlalte elemente ale jocului.

Cel puțin așa am fost informați săptămâna trecută, când Go4games a fost din nou singura publicație din România invitată să încerce o versiune jucabilă de Far Cry Primal, în cadrul unui eveniment organizat de Ubisoft în capitala Marii Britanii. Încă din momentul în care Ubisoft a anunțat acest joc, probabil că mulți fani ai seriei au început să-și facă unele griji legate de „spiritul” Far Cry și posibilitatea ca acesta să se piardă odată cu mutarea acțiunii în Epoca de Piatră. Din fericire, nu este cazul: Primal păstrează feeling-ul unui joc Far Cry, chiar dacă modifică, într-o anumită măsură, formula cu care ne obișnuisem.

Far Cry Primal

Acest aspect este evident chiar din secvența introductivă a jocului, ce-i prezintă pe câțiva dintre războinicii tribului Wenja, printre care și Takkar – eroul din Far Cry Primal, în mijlocul unei vânători de mamuți. Aici luăm prima oară contactul cu modul în care răspunde la comenzi Takkar, foarte asemănător cu ceea ce întâlneam în Far Cry 4. Pe de altă parte, tot această secvență este menită să evidențieze principala diferență față de jocurile mai vechi ale seriei: Primal pune accentul pe armele și atacurile melee.

Să revenim însă la povestea din spatele jocului: acțiunea din Far Cry Primal are loc în tărâmul Oros, plasat în Europa centrală, cu 10 000 de ani înaintea erei noastre. Pe lângă crearea unui mediu de joc arătos, cu dealuri, văi, peșteri, ape curgătoare, păduri etc., Ubisoft a oferit o atenție sporită și autenticității, mai ales în ceea ce privește locuitorii acestui tărâm. În aventurile din Far Cry Primal, vom întâlni trei triburi: Wenja, din rândurile cărora face parte Takkar, Udam (canibali foarte periculoși) și Izila, o comunitate mai avansată, ce venerează focul și puterile acestuia.

Far Cry Primal

Pentru fiecare dintre acestea, Ubisoft a recreat dialecte ale limbajului proto-indo-european, toate replicile din joc fiind înregistrate și redate în aceste limbi exotice, ce pot părea ciudate la prima audiție. Totuși, acest aspect adaugă o notă accentuată de originalitate jocului, chiar dacă te forțează, în majoritatea timpului, să citești subtitrările pentru a înțelege ce se întâmplă în joc. Totuși, acțiunea desfăsurându-se în Europa, limbajul folosit împrumută elemente din mai multe limbi populare ale bătrânului continent, unele cuvinte folosite sunând destul de asemănător cu corespondentele lor din română (urs, spre exemplu, sau tigri = tigru).

Într-o discuție cu producătorii jocului, am aflat că echipa realizatoare a apelat la ajutorul unor specialiști în domeniul limbajelor dispărute, aceștia implicându-se nu numai în dezvoltarea acestui mod de comunicare folosit de personajele din Far Cry Primal, dar și în training-ul actorilor ce-și împrumută vocile personajelor din joc. Astfel, Elias Toufexis (Takkar, dar pe care îl cunoașteți mai mult ca sigur datorită rolului lui Adam Jensen din Deus Ex: Human Revolution), alături de colegii săi, au petrecut numeroase ore în sesiuni de Skype, unde au fost învățați și antrenați să rostească cât mai corect replicile exotice din joc.

Far Cry Primal

Cât despre firul narativ, în urma unor evenimente mai puțin plăcute, Takkar ajunge separat de tribul său, ai cărui membri, la rândul lor, sfârșesc prin a fi izolați și pierduți prin Oros. Evident, scopul eroului este, pe lângă propria supraviețuire, cel de a reuni întregul trib Wenja sub conducerea sa și apărarea acestuia cu orice preț. Reîntregirea comunității Wenja se va realiza prin îndeplinirea de misiuni și recuperarea unor membri marcanți ai tribului.

Lăsând la o parte secvența introductivă, una dintre primele mecanici de joc cu care intri în contact in Far Cry Primal este crafting-ul. Armele pe care Takkar le poate purta – bâtă, arc cu săgeți și suliță (fiecare cu mai multe variațiuni) – trebuie create din componente, acestea fiind răspândite prin mediul de joc. Deși extrem de familiar la început, genul acesta de misiuni în care trebuie să umbli pe coclauri pentru a găsi anumite componente de crafting poate deveni obositor, mai ales în condițiile în care, pe vremea lui Takkar, nu se inventaseră încă mașinile pe care le foloseam în mai vechile titluri Far Cry.

Far Cry Primal

Chiar și așa, trebuie să te obișnuiești rapid cu crafting-ul în Far Cry Primal, această mecanică fiind vitală în dezvoltarea sătucului Wenja în care îți vei stabili centrul de operațiuni. Pe măsură ce avansezi în joc, vei elibera o serie de figuri importante ale tribului Wenja, fiecare dintre acestea oferind propriile avantaje și misiuni speciale. Acești locuitori de vază ai satului tău au nevoie de locuințe, ce trebuie la rândul lor realizate din materiale de crafting, precum și de upgrade-uri pentru acestea. Astfel se deblochează noi misiuni și puteri speciale pentru Takkar.

Un asemenea exemplu este șamanul satului, care, odată eliberat și instalat în noua sa colibă, gătește o poțiune prin intermediul căreia Takkar își regăsește abilitățile de Beast Master, stăpân peste fiarele ce populează tărâmul Oros. În urma acestui experiment, Takkar dobândește controlul asupra unei bufnițe, cu ajutorul căreia poate cerceta terenul din înaltul cerului, descoperind astfel puncte de interes. De asemenea, eroul dobândește și abilitatea de a îmblânzi unele animale, cum ar fi lupi sau tigri, pe care le poate apoi folosi și în lupte sau în îndeplinirea misiunilor.

Far Cry Primal

Cam acesta este momentul în care colecționarea materialelor pentru crafting încetează să mai fie o problemă: vânatul devine mult mai ușor cand ai alături un lup de 2 metri, capabil să ucidă animale sau inamici la comandă, iar fiecare locuitor sau clădire din sat aduce resurse noi „la fondul clasei”, pe care Takkar le poate folosi pentru upgrade-uri sau crafting.

Misiunile pe care am avut ocazia să le încercăm în cele aproximativ trei ore de gameplay din Far Cry Primal au avut ca principal scop pregătirea satului Wenja pentru atacurile triburilor Udam și Izila, conduse de canibalul Ull, respectiv de preoteasa Batari. Batăliile, după cum aminteam și mai devreme, se axează în principal pe confruntările corp la cop, existând însă și posibilitatea de a trage săgeți sau arunca sulițe (acestea trebuie însă recuperate de pe corpurile inamicilor).

Far Cry Primal

Totuși, focul adaugă o bine meritată variațiune în gameplay: Takkar își poate aprinde armele, această mișcare având avantaje, cât și dezavantaje. Pentru navigarea unor locuri întunecate, aprinderea bâtei din dotare este absolut necesară, cu mențiunea că acest procedeu va consuma vizibil „durabilitatea” armei. Cu alte cuvinte, când bâta a ars de tot, o arunci și trebuie să-ți confecționezi alta. Mai târziu, focul va deveni absolut necesar, obiectivele unora dintre misiuni impunând incendierea satelor inamice.

Dintre elementele familiare jucătorilor de Far Cry vor reveni nelipsitele ierburi și plante, ce pot fi din nou folosite pentru a-l vindeca pe Takkar în lupta sau pentru a-i conferi diverse abilități. De asemenea, nu lipsesc nici „punctele de control” aflate sub stăpânirea inamicilor ce trebuie eliberate, dar nici grappling hook-ul care-ți va permite, mai târziu în joc, să ajungi în unele locuri mai puțin accesibile. De asemenea, misiunile „speciale”, ieșite din comun (cum erau cele în care erai drogat în Far Cry 3 sau Shangri La-ul din Far Cry 4) își fac apariția și în Far Cry Primal, stilul artistic al jocului ieșind cel mai mult în evidența în cadrul acestora.

Far Cry Primal

Și pentru că tot am ajuns la capitolul grafică, Far Cry Primal are la bază aceeași tehnologie din Far Cry 4, jocul prezentându-se, în mare parte, aproape similar cu predecesorul său. Multe dintre peisajele tomnatice din Primal aduc aminte de Kyrat, cu mențiunea că personajele din noul joc par mai bine realizate, iar modul în care sunt puse în scenă secvențele cinematice ceva mai dramatic. Oarecum îngrijorătoare pare calitatea anumitor texturi, cam „spălăcite” comparativ cu corespondetele din Far Cry 4. De asemenea, framerate-ul nu a avut de suferit, menținându-se constant pe toate durata sesiunii noastre de joc. Trebuie menționat totuși că am putut încerca doar o versiune beta pentru PlayStation 4 a jocului; este foarte posibil ca ediția finalizată, mai ales pe PC, să arate semnificativ mai bine.

Așadar, Far Cry Primal lasă impresia unei combinații de vechi și nou, sub masca unei noi perioade temporale și a unor mecanici de joc modificate substanțial regăsindu-se totuși feeling-ul clasic de Far Cry. Trebuie să recunosc că nu m-au încântat deloc secvențele de la începutul jocului, în care a trebuit să umblu de nebun pentru a strânge obiectele de crafting necesare pentru a pune bazele sătucului Wenja… Totuși, mai târziu, când, alături de tigrul meu de încredere, incendiam o întreaga așezare Izila și spărgeam capete în stânga și în dreapta, parcă am uitat de acele momentele mai puțin plăcute.

Far Cry Primal

Far Cry Primal va fi lansat pe 23 februarie 2016, în versiuni pentru PlayStation 4 și Xbox One. Ediția pentru PC va fi disponibilă o săptămâmă mai târziu, pe 1 martie 2016. Cerințele de sistem pot fi găsite aici.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama avea 15 ani, iar el 22!”
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama…
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
Răsturnare de situație! L-a refuzat pe Gigi Nețoiu și nu mai merge la FC Voluntari
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
De ce a murit, de fapt, Mircea Diaconu?! Fiica lui rupe tăcerea la câteva zile de la înmormântare
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
OUT de la Oţelul Galaţi! Dorinel Munteanu a avertizat ce se va întâmpla şi a venit anunţul oficial
Lovitura Universităţii Craiova! Genoa îl are pe lista de transferuri:
Lovitura Universităţii Craiova! Genoa îl are pe lista de transferuri: "Ieftin, joacă în România şi este aproape necunoscut publicului larg"
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Cum arată acum Monica Gabor, fosta soție a lui Irinel Columbeanu! Mulți nu au recunoscut-o
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
Soția lui Dani Oțil, pusă la ZID de români! Gabriela Prisăcariu a răbufnit pe internet: 'VĂ ROG să....'
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
BANCUL ZILEI. Bulă este nemulţumit: – Ospătar, dar am cerut o friptură de porc cu os…
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie:
Visul Andreei, olimpica ce locuieşte într-o singură cameră alături de întreaga familie: "Dacă tot ştiu engleza, să folosesc asta pentru…
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Descoperire ULUITOARE! Ce s-a văzut din satelit în Groenlanda?
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
Daniel Bîrligea, cucerit definitiv de iubita lui. Antonia este de o frumuseţe răvăşitoare
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în stare gravă
El este Alexandru, tânărul de 26 de ani mort în accident, fără să aibă vreo vină! Iubita lui e în…
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizia luată chiar acum de judecătorii Curții de Apel
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
UTA Arad-FC Botoşani, luni, în Superliga. Palmares egal în istoricul întâlnirilor
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
DACIA DUSTER se încordează în OFF-ROAD. Cât de bine se descură SUV-ul pe zăpadă și noroi - VIDEO
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
Mireasa sezon 10. Mesajul Ramonei pe Instagram, după ce s-a căsătorit cu Stelian. Ce a anunțat
×